Începând cu celebra panică din 1938, declanşată de radiodifuzarea povestirii Războiul lumilor scrisă de H.G.Wells, dramatizată(poate prea realist de Orson Welles, şi până la panica generată de diferitele afirmaţii amplificate de mass-media românească, referitoare la iminenţa unui cutremur într-o anumită perioadă(vestitul “caz Hâncu”), de la lacrimile vărsate in faţa serialului de după-amiază la explozia de bucurie şi revărsarea nocturnă a miilor de oameni pe străzile oraşelor după transmisiile în direct ale victoriilor echipei naţionale de fotbal, de la gestul aproape reflex de a deschide radioul(dimineaţa) sau telvizorul(seara), până la senzaţia de iritare provocată de chioşcul închis şi de absenţa(pentru câteva ore doar) a ziarului preferat, în sfârşit, de la discuţiile înfocate în jurul ultimei apariţii televizate a unui lider politic, până la izolarea de lume prin intermediul ascultării muzicii, al vizionării filmului ori emisiunii preferate, al jocurilor pe calculator, al navigării pe Internet sau chiar al dezlegării unui rebus – putem spune că: istoria mass-mediei este şi istoria trăirilor indivizilor, a reacţiilor grupurilor, a mobilizăriilor sociale pe care mesajele purtate de presă le-au declanşat.
Pornind de la toate aceste constatări, un amalgam de jurnalişti, oameni politici, filosofi, psihologi şi sociologi au căutat să vadă ce loc ocupă mass-media in viaţa socială, ce legături se ţes între acestea şi diferitele instiţutii, grupuri sau persoane, ce putere au aceste interacţiuni şi ce importantă are presa in procesele de transformare a structurilor economice, sociale, politice ori culturale.
Relaţia dintre mass-media şi societate se poate pune in termini de consecinţe generale,adică funcţiile presei;de influenţe, adica efectele presei; sau de misiuni globale atribuite acestor sisteme, adică rolurile presei.
Mă voi axa in cadrul acestiu referat pe Influenţa Sistemului Mass-Media ,adica efectele Presei.
Prin Informaţiile care le distribuie, presa influenţeaza gândirea şi comportamentul publicului.
Activitatea presei are drept rezultat informarea indivizilor şi apare ca un produs imediat al funcţionarii unui segment al mass-mediei.Astfel ne confruntăm cu acţiunea unui ziar, post, program sau mesaj, care influenţeaza într-un anumit fel pe o parte din cei care intră in contact cu el.Acest tip de acţiune concretă a mass-mediei poartă numele de efect.
Timp de peste 50 de ani, aproape toată atentia si energia cercetătorilor din domeniul comunicării de masa s-a axat asupra analizei efectelor, adică a influenţei mass-media asupra celor care intră in contact cu ea. Ei au ajuns la concluzia că efectele presei pot atinge nivelul cunoştiinţelor, emoţiilor, atitudinilor sau comportamentului individului; ca ele vizează persoana, grupul, instituţiile sociale, intreaga societate sau cultura unui segment al său; şi că aceste efecte ale presei pot fi intenţionate sau non-intenţionate.
Pentru a inţelege relaţia evident complexă dintre mass-media si societate trebuie sa discutăm anumite concepte importante pentru această relaţie.Aceste concepte aparent cunoscute, dar rareori clarificate aşa cum se cuvine, precum triunghiul terminologic extrem de complex şi controversat : persuasiune, propaganda, manipulare.
Vom incepe cu conceptul cu sfera cea mai largă ,adica persuasiunea.Definiţia persuasiunii fiind “activitatea de influenţare a atitudinii si comportamentului unei persoane, în vederea producerii acelor schimbări care sun concordante cu scopurile sau interesele agenţiei iniţiatoare; persuasiunea se realizează în condiţiile în care se ţine seama de caracteristicile de receptivitate si reactivitate ale persoanei influenţate.
Astfel, este evident că persuasiunea se bazează pe evaluarea intereselor, valorilor şi reprezentărilor simbolice ale persoanei sau persoanelor asupra cărora ea se va exercita şi pe desfăşurarea unor acţiuni sau mesaje care au ca scop convingerea ei/lor de a-şi schimba ideile, sentimentele sau comportamentele.
Persuasiunea presupune utilizarea comunicării pentru a-i caştiga pe oameni pentru o cauză.
Indiferent de scopurile persuasiunii, există, în principiu, şase paşi de urmat in procesul de persuadare.
Prezentarea - O persoană trebuie să fie atât accesibila fizic, cât şi receptiv mental pentru a primii mesajul persuasiv.
Participarea - Receptorul trebuie să fie atent la mesajul persuasiv.
Comprehensiunea - Pe lângă accesibilitatea la mesaj şi atentia pentru mesaj, receptorul mai trebuie să şi înteleagă mesajul persuasiv.Pentru a satisface această cerinţă, mesajul trebuie preyentat sub formă de simboluri.
Acceptarea - În acest pas, receptorul acceptă mesajul şi ajunge să fie de accord cu punctul de vedere exprimat.
Retinerea - Repetiţia este importantă în procesul de persuasiune datorită necesităţii reţinerii a mesajului de către receptor.
Scţiunea - Specialistul în persuasiune trebuie să fie capabil să observe rezultatele persuasiunii în comportamentul receptorului.
Prezentarea - O persoană trebuie să fie atât accesibila fizic, cât şi receptiv mental pentru a primii mesajul persuasiv.
Participarea - Receptorul trebuie să fie atent la mesajul persuasiv.
Comprehensiunea - Pe lângă accesibilitatea la mesaj şi atentia pentru mesaj, receptorul mai trebuie să şi înteleagă mesajul persuasiv.Pentru a satisface această cerinţă, mesajul trebuie preyentat sub formă de simboluri.
Acceptarea - În acest pas, receptorul acceptă mesajul şi ajunge să fie de accord cu punctul de vedere exprimat.
Retinerea - Repetiţia este importantă în procesul de persuasiune datorită necesităţii reţinerii a mesajului de către receptor.
Scţiunea - Specialistul în persuasiune trebuie să fie capabil să observe rezultatele persuasiunii în comportamentul receptorului.
Dacă privim cu atenţie paşii persuasiunii aşa cum au fost ei definiţi mai sus, ne dăm seama cât de greu îi este presei să îi parcurgă pe toşi, şi nu numai cu unul sau doi receptori, ci cu sutele de mii sau milioane de receptori care consumă mesaje mass-media.
Al doilea concept despre care voi vorbi este propaganda.
Conceptul îşi are originea în iniţiativa papei Grigore al XV-lea de a crea, în 1623, un organism de promovare a credinţei numit “Sacra Congregatio de Propaganda Fide”.Termenul a fost de atunci sistematic asociat cu promovarea unei credinţe religioase, dogme politice, ideologii de clasă, cauze sociale sau culturale, doctrine filosofice şi altele.
Definiţia propagandei este conform dicţionarelor de specialitate următoarea: “o activitate sistematică de transmitere, promovare sau răspandire a unor doctrine, teze sau idei de pe poziţiile unei anumite grupări sociale şi ideologii, în scopul influenţării, schimbării sau formării unor concepţii, atitudini, opinii, convingeri sau comportamente. Laswell spune despre propagandă ca este, în sensul cel mai larg, tehnica de influenţare a acţiunilor omului prin manipularea reprezentărilor, care pot fi sub forma scrisă, picturală sau muzicală.
Conform lui Larson, propaganda se identifică prin câteva note specifice:
Caracterul ideologic
Asocierea cu diverse mijloace de comunicare în masă
Caracterul ascuns, secret, al unor componente ale procesului de comunicare
Tendinţa spre uniformizare
Obstrucţionarea gândirii
Caracterul ideologic
Asocierea cu diverse mijloace de comunicare în masă
Caracterul ascuns, secret, al unor componente ale procesului de comunicare
Tendinţa spre uniformizare
Obstrucţionarea gândirii
Al treilea concept, cel de manipulare, se referă la “acţiunea de a determina un actor social să gândească şi să acţioneze într-un mod compatibil cu interesele iniţiatorului, iar nu cu interesele sale, prin utilizarea unor tehnici de persuasiune care în mod intenţionat distorsionează adevărul, lăsând însă impresia libertaţii de gândire şi decizie.
Astfel, manipularea implică o multitudine de acţiuni precum îndoctrinarea, înregimentarea, propaganda, dezinformarea şi fabricarea imaginarului social.
Într-o lucrare de referinţa, Philippe Breton(1997) arată că manipularea se întemeiază pe trei elemente:
În mod frecvent manipularea se impleteşte cu dezinformarea, atât în comunicarea interpersonală, cât şi în mass-media.Aceasta presupune livrarea de informaţii false sub aparenţele informării exacte, riguroase, bine intenţionate.Dezinformarea apare şi în propaganda, însă procesele de dezinformare sunt legate inextricabil de intenţiile de manipulare – unde în acest caz, informaţia este deliberat ascunsă sau o informaţie mincinoasă este deliberat transmisă ca adevăr, pentru a se aduce un prejudiciu adversarului.
Datorită nenumăratelor studii ştinţifice consacrate potenţialului de manipulare, persuasiune sau propagandă a mass-mediei, în raport cu dimensiunea uriaşă a audienţelor acesteia şi cu mulţimea de factori non-mediatici(familia şi prietenii, mediul social de la locul de muncă, tradiţiile culturale, religia şi experienţele personale) este necesară abordarea unei atitudini sceptice privind capacitatea presei de a fi un instrument “magic” de manevrare a publicului.
Roger Brown spunea că “În ceea ce priveşte propaganda, manipularea şi persuasiunea, mass-media , este accidental eficientă şi nu invariabil eficientă."
Bibliografie: Introducere în sistemul Mass-Media/Mihai Coman - Ed.a3a - rev.-Iaşi:Polirom, 2007
Bibliografie: Introducere în sistemul Mass-Media/Mihai Coman - Ed.a3a - rev.-Iaşi:Polirom, 2007